Pentru a putea înțelege mai bine ce înseamnă eflorescența, putem porni de la etimologia acestui cuvânt. În franceză, „efflorecence” înseamnă „înflorire”. Păstrând nuanța poetică a textului, eflorescența este înălbirea suprafețelor care conțin ciment, inclusiv a pavajelor.

Pe scurt, eflorescența este reacția dintre oxidul de calciu (care se formeaza prin hidratarea cimentului, în procesul de fabricație al elementelor din beton) cu apa (apa din precipitații sau din stratul suport) care de cele mai multe ori pătrunde prin capilarele stratului de bază. Se formează hidroxidul de Calciu Ca(OH)2, care migrează prin capilare spre stratul de suprafata și care în contact cu dioxidul de carbon (CO2) din aer duce la formarea carbonatului de calciu CaCO3, acea sare albicioasa pe care o vedem pe pavaj și o numim eflorescenta. Carbonatul de calciu este o sare nedizolvabilă în apă și care cristalizează direct pe suprafața betonului.

 

De ce se înălbesc pavajele?

Acest fenomen apare atunci când o soluție saturată de sare pătrunde într-un material poros și, ulterior, apa din soluție se evaporă, lăsând în urmă săruri cristalizate. Aceste cristale de sare sunt adesea albe și pulverulente și pot afecta aspectul suprafeței pe care se formează. Altfel spus, aceste pete albe sunt săruri care ies la suprafață pe elementele din beton după ce apa   s-a evaporat. Așadar, eflorescența apare atunci când pavajele sunt expuse un timp îndelungat la umezeală. Ploaia, zăpada și ceața sunt principalele surse de umiditate, așadar ele pot impacta nivelul eflorescenței.

Ploaia, zăpada și ceața sunt principalele surse de umiditate, așadar ele pot impacta nivelul efluorsecenței.

Reacția chimică pentru producerea eflorescenței

Ca(OH)2 + CO2 + H2O -> CaCO3 + 2H2O

Sărurile sunt deja în pavaj, în mod natural, este nevoie doar de umiditate externă pentru a determina apariția eflorescentei.

 

Ce cauzează eforescența?

Trei condiții pentru producerea efluorescenței

Pentru ca eflorescența să se producă, e nevoie de 3 factori:

  • Există săruri solubile în materialul de construcții (pavaj).
  • Umiditatea este prezentă pentru a face ca sarea să devină o soluție solubilă.
  • Materialul să permită migrarea sărurilor la suprafața acestuia.

Există două tipuri de eflorescență:

  • Eflorescență primară (sau faza primară)
  • Eflorescență secundară (sau faza secundară)

Eflorescența primară

Eflorescența primară apare în primele 72 de ore, până la 2 luni de la producerea pavajului sau a materialelor de construcții care conțin ciment. Cimentul este foarte reactiv și va capta apa din toate sursele pentru a-și continua procesul de hidratare. Eflorescența primară este cu atât mai frecventă la materialele care au fost depozitate mult timp înainte de a fi montate. Chiar dacă pavajele au fost fabricate în condiții optime de umiditate și au fost uscate corespunzător, indicatori atent urmăriți în fabricile Petra Pavaje, acestea pot absorbi umezeala ulterior.

Știm că de multe ori, chiar după ce părăsesc depozitul fabricii, paleții de pavaje sunt păstrați luni, poate chiar ani în depozite sau în curți, înainte de a fi montate. În tot acest timp, ele absorb umezeală atât din aer, cât și din sol.

Eflorescența secundară

Eflorescența secundară este fenomenul care apare la mai mult de 2 ani de la montarea pavajelor sau a altor elemente din beton vibropresat, inclusiv garduri. Acest fenomen nu se datorează materialului de construcție, ci mai degrabă mediului, sau modului în care a fost montat.

Asociația Internațională a Inspectorilor de Locuințe Certificați (InterNACHI) subliniază că materialele de construcție poroase, cum sunt și pavajele, sunt capabile să absoarbă sau să elimine umezeala pe o rază de 10 kilometri. Ulterior, această umezeală este transportată printr-un proces similar cu modul în care un copac transportă apa prin rădăcini până la frunze. Aceasta este cunoscută sub numele de acțiune capilară.

Un exemplu tipic de eflorescență secundară se poate observa iarna, în garajele pavate. Drumurile sunt tratate cu sare pentru a preveni poleiul, iar această sare este transportată pe roțile mașinilor până pe pavajele din garaj. Dizolvându-se, intră în material, iar atunci când temperaturile permit dizolvarea apei, reapare la suprafață sub forma petelor albe.

Tot eflorescență secundară se întâmplă atunci când pavajul este montat pe beton, nu pe stratul suport recomandat. Acesta este mult mai permeabil și transportă umezeala rapid. Este de asemenea important sistemul de drenare al apei, precum și sistemul de irigație. În acest sens, Petra Pavaje oferă o gamă extinsă de rigole și pavaje permeabile, pentru a evita staționarea apelor pluviale pe pavaj.

Marea întrebare

O întrebare pe care o auzim des este „Când trece eflorescența?” Răspunsul este simplu: când se epuizează sursa de hidroxid de calciu din elemente.

Dacă se montează într-o zonă în care sunt frecvente ploi urmate de zile cu soare, eflorescența va trece mai rapid. Dacă se montează în locuri ferite de ploaie și soare va fi necesar un timp mai îndelungat pentru ca aceasta să dispara și să nu mai reapară. Apariția eflorescentelor este mai frecventă în sezonul rece deoarece hidroxidul de calciu se dizolvă mai bine în apa rece decât în apa caldă.

Eflorescența va dispărea de la sine, odată ce materia primă va elimina toată sarea din compoziție.

Exemplu de formare a eflorescenței pe terase pavate
Exemplu de formare a eflorescenței pe alei de acces
Exemplu de formare a eflorescenței pe zidurile din beton
Exemplu de formare a eflorescenței în garaj sau magazii pavate

Cum putem îndepărta eflorescență?

Puteți să îndepărtați eflorescența cu o perie aspră, frecând suprafața pe care au apărut petele albe. În comerț există diverse substanțe pentru curățarea eflorescenței, pe bază de acid clorhidric. Atenție însă, aceste produse pot crea alergii sau arsuri la contactul cu pielea. În plus, ele pot deteriora stratul de suprafață al pavajelor, diminuând durata lor de viață. O soluție mai la îndemână și mult mai puțin agresivă decât substanțele chimice puteți pregăti singuri, prin oțet diluat cu apă. Totodată, în zilele calde, puteți folosi jeturi de apă sub presiune, astfel suprafața curățată să se usuce bine și repede. Vă rugăm să țineți cont că această metodă trebuie utilizată în condiții de siguranță pentru pavaj, astfel încât să nu deteriorați aspectul sau structura acestuia.

Acțiuni de curățare a efluorescenței

Este important ca orice acțiune de curățare a eflorescenței să se facă pe vreme călduroasă, cu umiditate redusă. În acest moment, apa sau substanțele pe care le folosiți pentru îndepărtarea eflorescenței pot antrena și alte săruri din interiorul pavajelor, iar când acestea ies la suprafață, vor fi curățate cu peria, asigurând eficiența procesului pe termen lung.

  • Eflorescența este mai vizibilă pe elementele închise la culoare și datorită ei se crează o falsă impresie că pavajele se decolorează.
  • Știm că aceste pete albe cauzează nemulțumirea multor proprietari de curți și grădini, însă din fericire, acest fenomen este unul temporar și nu afectează calitatea pavajului. Eflorescența pavajelor, cât și a altor elemente care conțin ciment, nu este așadar un defect de fabricație, ci este un fenomen natural.
  • Eflorescența pavajelor nu constituie bază pentru reclamații. Petra Pavaje oferă 5 ani garanție pentru toate produsele sale.
Măsuri luate de Petra Pavaje pentru diminuarea eflorescenței