Cum construiești un gard din prefabricate

Fie că vorbim de o clădire rezidențială, de un punct comercial sau de o hală, gardurile sunt esențiale în dezvoltarea unei construcții. Ele au rol de delimitare a spațiului, oferă intimitate și aduc un plus estetic designului curții. Sunt multe opțiuni disponibile pentru construcția unui gard, însă cea mai rapidă, rezistentă și estetică este folosirea blocurilor de prefabricate din beton. Prin tehnologia modernă de vibropresare și calitate controlată a materiei prime folosite, produsele de la Petra Pavaje vă vor ajuta să construiți un gard rezistent, indiferent de condițiile meteo sau de stresul mecanic la care e supus. Descoperă în articolul de mai jos cum construiești un gard sau un zid din bolțari sau elemente Robusto.

Înainte sa începi munca, asigură-te că ai toate materialele necesare:

    • Unelte pentru săparea fundației
    • Cofrage pentru fundație (dacă e cazul)
    • Sfoară de ghidaj
    • Țăruși
    • Nivelă/ dreptar
    • Mănuși de lucru
    • Disc diamantat sau mașină de tăiat cu apă (dacă e cazul)
    • Bolțari, elemente de gard Robusto sau elemente premium (simple și duble)
    • Capace gard
    • Ciment/ mortar/ adeziv
    • Betonieră sau o cuvă încăpătoare pentru prepararea mortarului
    • Mistrie
    • Cancioc
    • Drișcă/ gletieră
    • Ciocan silicon
    • Ruletă/ metru

Părți componente

Părțile componente ale unui gard sunt prezentate în schița de mai jos.

partile componente ale unui gard

Etape

PASUL 1: Săparea fundației

PASUL 2: Turnarea betonului și/sau a balastului și compactarea

PASUL 3: Montarea armăturilor pentru stâlpi

PASUL 4: Montarea elementelor de gard

PASUL 5: Turnarea betonului în elementele de stâlp

PASUL 5: Armarea orizontală

PASUL 6: Montarea capacelor

Săparea fundației

Fundația trebuie să fie generoasă, pentru că de acest aspect depinde stabilitatea gardului. Pentru elementele de gard simple se recomandă un șanț cu o lățime de cel puțin 3 ori din lățimea gardului, iar pentru elementele duble se recomandă o lățime cel puțin dublă. Trasați pe sol amplasarea viitoarei fundații și folosiți sfoară de ghidaj pe ambele părți, pentru a realiza o lucrare dreaptă. Țărușii sunt de asemenea utili în ghidarea construcției și, mai târziu, în etapa de turnare a fundației.

Săparea fundației depinde amploarea proiectului și de condițiile meteo. Pentru un gard mic, construit primăvara târziu sau vara, când pământul e dezghețat, manopera poate fi făcută cu lopeți. Dacă este vorba de o fundație mai mare, sau lucrarea se face la temperaturi scăzute, este necesar un escavator.

Înainte să începeți săparea fundației, asigurați-vă că aveți toate autorizațiile necesare.

schita saparea fundatiei

Detașii montaj stalp de zid adancimea fundatiei Detașii montaj stalp de zid

Utilizarea țărușilor în fundația unui gard

Turnarea betonului sau a balastului și compactarea

Este important ca cimentul să fie uniform turnat pe toată suprafața fundației. Dacă este cazul, puteți cofra fundația. În această etapă se montează și armăturile pentru stâlpi. O practică uzuală este de a turna fundația cu câțiva centimetri sub nivelul solului, astfel încât fundația să fie ascunsă odată ce gardul este terminat.

Cimentul folosit poate fi pregătit de mână, într-o roabă sau într-o cuvă încăpătoare, poate fi amestecat în betonieră sau, în cazul în care aveți nevoie de o cantitate mai mare, acesta poate fi turnat cu o pompă de beton, în formă umedă sau semiuscată.  În condiții normale, e nevoie de aproximativ două zile pentru întărirea fundației.

Montarea elementelor

După întărirea completă, fundația este terminată. Așezați deasupra primul rând de bolțari sau elemente de gard, fără a-l cimenta, doar pentru a evalua lățimea zidului. Puteți trasa profilul gardului care urmează a fi construit și cu cretă. Aceasta este cea mai importantă etapă din construcția unui gard sau a unui zid.

Preparați mortarul. Așezați primul rând de prefabricate pe talpa de beton a fundației.  Întindeți două sfori, pentru a materializa fețele exterioare ale zidului. Verificați orizontalitatea lucrării, apoi fixați cu mortar al doilea rând de elemente de gard. Folosiți un ciocan de cauciuc pentru a asigura o fixare cât mai bună a elementelor.

Montajul trebuie să fie ghidat de o sfoară ținută la înalțimea fiecărui rând, deoarece fiecare rând de bolțari trebuie să fie perfect orizontal și aliniat în raport cu cel precedent. Verificați în mod regulat orizontalitatea și perpendicularitatea cu ajutorul unui fir cu plumb și al unei nivele cu bulă de aer.

Cel de al doilea rând va începe de fiecare dată cu un element simplu și se va continua cu elemente duble.

Pentru gardul din imaginea de mai jos, dispunerea bolțarilor este în lungime. Rosturile verticale se așează decalat, pentru ranforsarea lucrării (așa-numita „înlănțuire” sau „țesere”). Altfel spus, rosturile verticale dintr-un rând cad la jumătatea cărămizilor din rândurile alăturate.

gard Robusto negru capac gard Petra Pavaje

Gard cu dispunere orizontală.
S-au folosit elemente de gard Robusto, simple și duble.

Desigur, când vă pregătiți să construiți un gard, puteți opta și pentru un design deosebit al gardului, alternând elemente simple cu duble. Întotdeauna începeți un rând din colț, urmând apoi așezarea elementelor pe lungime. Dacă primul rând a fost început cu un element dublu, următorul va fi început cu unul simplu, pentru a realiza înlănțuirea.

Modele alternative de construcție a unui gard

Pentru realizarea unui gard mai gros, puteți opta pentru dispunerea în lățime sau alternativ, opțiuni care permit realizarea unui gard sau a unui stâlp cu lățimea de 40 cm (lungimea unui element de gard dublu). Aceste variante au o rezistență net superioară, însă necesită mai multe prefabricate de beton în construcția sa.

Va fi nevoie să nivelați periodic punctele de îmbinare a elementelor, pentru a vă asigura că lucrarea este estetică. Acest lucru se întâmplă după ce mortarul a fost așezat, dar înainte ca el să se întărească.

Dacă doriți includerea corpurilor de iluminat în zid, trebuie să țineți cont de asta în această etapă a construcției și să . De asemenea, dacă zidul este pentru poarta de acces, amplasați acum elementele de feronerie. Un alt lucru de care trebuie să țineți cont este montarea cutiei poștale, asta dacă ne referim la gardul frontal al casei. Orice adiție ulterioară poate fi inestetică sau nerezistentă.

gard boltari plin rosu cu corp iluminat

Gard cu corpuri de iluminat incluse Locație: Hotel Astoria, Alba Iulia

Puteți opta pentru un gard plin, care vă va oferi mai multă intimitate, sau puteți alege panouri de gard din inox, lemn, tablă debitată sau fier forjat. O altă opțiune sunt plantele agățătoare. Iedera, vița japoneză, caprifoi sau glicinia sunt dintre cele mai populare la noi în țară.

gard fier forjat Robusto

Gard din elemente Robusto și fier forjat
Locație: loc. Apold, jud. Sibiu

Gard cu elemente din inox

Gard din elemente Robusto cu grilaj din inox Locație: loc. Alba Iulia, jud. Alba

Armarea orizontală

Deoarece zidurile pot fi supuse presiunilor mecanice, pentru o durabilitate sporită recomandăm și armarea orizontală. Elementele de gard Robusto precum și bolțarii Petra Pavaje sunt prevăzuți cu șanțuri pentru acest proces.  Armarea se face la fiecare al treilea, al patrulea sau al cincilea rând, precum și la rândul final. Armarea verticală se face în stâlpii gardului, în etapele precedente.

Montarea capacelor

Capacele de gard au rol atât funcțional, cât și estetic. Capacul se va monta cu un adeziv special, achiziționat din comerț și preparat conform instrucțiunilor. Se poate folosi și mortar, însă rezistența nu va fi aceeași.

Adezivul se îndinde cu ajutorul unei gletiere pe spatele fiecărei piese, precum și pe partea superioară a gardului, pentru a se asigura un contact uniform între cele două suprafețe. Dacă este nevoie, capacele de gard pot fi debitate la dimensiunea dorită, folosind un flex cu disc diamantat sau o mașină de tăiat cu apă.

Cu ajutorul nivelei se verifică orizontalitate, făcându-se ajustări, dacă e cazul. Ciocanul de cauciuc este util în fixarea capacelor, însă operațiunea trebuie făcută rapid, întrucât majoritatea adezivilor se întâresc în 20 de minute de la aplicare.

Chiar dacă gardul va avea rezistență și fără montarea capacelor, pentru o construcție mai atractivă din punct de vedere estetic, recomandăm montarea capacelor de gard. Pentru a crea un design unic, recomandăm montarea capacelor într-o altă culoare decât cea a gardului. Puteți opta pentru o nuanță ușor diferită, sau pentru una cu contrast puternic. Important este să armonizați culorile cu întreg designul casei.

Acum că am făcut un rezumat pentru cum să construiești un gard, puteți vedea produse potrivite pentru acest proiect. Luați legătura cu un agent Petra Pavaje sau cu partenerii noștri pentru o ofertă personalizată.