În aceste vremuri în care suntem asaltați de știri negative, profităm de orice ocazie pentru a pune zâmbetul pe buzele colegilor și partenerilor noștri. Iar 1 Aprilie e o zi care nu putea fi ratată! Așadar am inventat o linie nouă de produse: bijuterii inspirate din pavaje. Știrea lansată de Ziua Păcălelilor o puteți citi mai jos:
Petra Pavaje a fost mereu în atenția publicului pentru produsele și serviciile noi pe care le oferă. De la forme și culori inedite, la forme noi pe piață, compania caută mereu să vină în întâmpinarea clienților cu produse cât mai deosebite.
De această dată, proiectul este unul cu totul unic. Este vorba de o linie de bijuterii din beton, care imită produsele companiei. Cerceii Grilă, pandantivul Rampa, sau inelul Antic sunt doar câteva dintre produsele acestei colecții. Bijuteriile sunt destinate mai ales doamnelor, dar sunt și unele concepute pentru bărbați, cum ar fi cerceii Robusto.
„Am remarcat că foarte multe doamne sunt interesate de produsele Petra Pavaje. Chiar dacă domnii sunt responsabili cu achiziția lor sau cu montajul, ele sunt cele care decid culoarea sau forma pe care o doresc în curte. De aceea am considerat oportun să diversificăm gama de produse în beneficiul lor. Credem că cel mai interesant produs va fi inelul Quatro, ideal ca inel de logodnă. Foarte mulți constructori vor o cerere în căsătorie care să-i reprezinte cât mai mult, iar un astfel de inel, fabricat din materia primă cu care interacționează ei cel mai des, este cu siguranță unic.” declară Ionuț Harcalambie, director R&D Petra Pavaje.
Prețurile produselor sunt accesibile, începând de la 19 lei/ bucată și pot depăși 200 lei, pentru cele montate pe suport de aur. Pentru acest proiect, compania a investit într-o linie de fabricație de mici dimensiuni, care folsește același proces tehnologic utilizat pentru pavajele de mari dimensiuni. Mașina de vibropresare este foarte foarte mică, iar stația de uscare de asemenea. Pentru impregnarea suprafeței s-a folosit un pulverizator dintr-un set de accesorii Barbie, iar antichizarea se face pe o mașină produsă de Lego.
Produsele sunt disponibile în showroom-urile proprii din Alba Iulia, Ploiești, Deva, Sibiu și Cluj Napoca sau la parteneri. Mai multe informatii pe adresa contact@floreagrup.ro.